Demult, in timpuri vechi, apuse
Cand omul facea primul pas
Si nestiind sa-si faca case
El innopta in locuri de pripas.
Atunci, demult, omul stia
Ca singur nu putea trai
C-avea nevoie de-ajutor,
De-un suflet mare, iubitor.
Atunci in lume, s-a nascut
Prietenia cea far’ de-nceput…
Un sentiment sfant de credinta
Ce-nnobila orice fiinta.
Insa, prea mult n-a rezistat
S-a aparut si un pacat,
Caci orice este atins de om
Se strica asemeni unui pom,
Ce-i invadat de lacome omizi
Si alti dusmani de-=ai sai foarte perfizi.
Astfel in lume-a aparut
Si dusmania cea far’ de-nceput…
E firesc totuşi... Fără duşmănie nu putea exista prietenia. Dealtfel ele sunt surori. Ele există întotdeauna. Primul păcat nu a făcut decît să aduca asta în conştiinţa omului. Ele există tocmai pentru ca omul să poată alege... şi astfel să poată porni la drum.
RăspundețiȘtergereNumai bine.
Parerile sunt impartite!
RăspundețiȘtergere